5 jocuri simple pentru vorbire, acasă
1. Cutia cu obiecte. Puneți în cutie 5–6 obiecte cunoscute. Copilul scoate câte unul, îl numește și spune ce facem cu el.
2. Povestea în trei imagini. Alegeți trei poze și construiți împreună o poveste scurtă: la început, apoi, la sfârșit.
3. Ghicește sunetul. Faceți sunete de animale sau obiecte și cereți copilului să le recunoască, apoi să le imite.
4. Bulele de săpun. Suflatul bulelor antrenează respirația necesară pentru vorbire.
5. Cântecele cu gesturi. Ritmul și mișcarea ajută memorarea cuvintelor noi.
Regula de aur: jocul se oprește când copilul încă are chef. Așa rămâne plăcut.